Strabat orizontul luminii, strabat un decor,
Se avanta crezand amagirea de-o viata;
Ei prind din mers un zbor de cocor
Dar fara iubire sunt totusi de gheata.
Ei stiu cand saruta cuprinderea lumii
Sa uite cum toarna Divinul din cer
Si duc catre suflet orbirea amintirii
A ceea ce cred ca-i util si lejer.
Muzica tace, floarea isi uita inflorirea
Totul se naruie, totul dispare-n neant
Natura amuteste; insecta isi uita roirea-
Cand apare minunea, restul este vacant.
Ei nu stiu ce-nseamna cuvantul uitare,
Dar uita mereu s-aleaga ce-i bine
Si uita sa-si puna un semn de intrebare
Atunci cand umana dorinta revine.
Himera devine fiinta si gandul n-are habar
Ca pleaca durerea, grabirea se duce
Totul e simplu, chiar de nu-i clar
Minunea nicicand nu pot s-o arunce.
De ce punem gaj pe amagire
Si nu ne gandim ca-n vis e sublim
Si inca iubim o inchipuire
Cu care speram sa fie sublim.
Cand totul va trece, himera dispare
Minunea se-ntampla probabil in vis
Iar ochii ofera din nou aratare
Tarziu si alene cazand in abis.
Dar ochii ne-nvata iubirea finala;
Noi insa am vrea sa o ingradim
Cand doar "vedem" o iubire reala
Nu ne dam seama ca atunci gresim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu